Before we die...

Ii dau inca un capac cand il aud, mai ales ca inca nu-mi explicase de ce sa sinucis.
-Deci de ce naiba te-ai sinucis? Intreb serios, privindu-l incruntat, in ochi

Las privirea in pamant si oftez lung.-Nu puteam suporta vina...eu team impins pe scari...eu team ucis.Era mult prea mult pentru mine.Spun sincer privindul la final in ochi sperand ca numi da inca un capac.

Maresc ochii cand aud de ce s-a sinucis si ii mai dau un capac.
-Esti un idiot Daniel, un idiot! Nu trebuia sa te sinucizi, tu trebuia sa traiesti si pentru mine! Zic dandu-mi ochii peste cap.

-Cum puteam traii pentru tine cand eu TEAM OMORAT!Aprope urlu tinandumi pumnii stransi fara sa realizez.Vorbea prostii.Nu puteam traii stiind ca am ucis persoana ce o iubeam.Persoana ce ma salvat de pe strazi.

-Pai atata timp cat tu credeai ca te-am inselat ar fi trebuit sa poti, trebuia sa te gandesti ca asta meritam. Zic ridicand din umeri. Totusi ma bucuram ca s-a sinucis, poate daca nu facea asta nu ne-am fi intalnit aici. Poate acest loc era un fel de rai

-Nu meritai asa ceva nici daca te prindeam eu in pat cu altul.Niciodta nu mam gandit ca ai merita asa ceva...ai merita mult mai mult.Ai merita pe cineva mai bun ca mine...Am spus calm privindul sincer.Eram atat de fericit ca eram aici amandoi dar nu puteam intelege deloc unde eram si cum de traiam...amandoi!

-La ce te referi prin mult mai mult? Intreb curios. Stiam ca el sigur nu se gandea la ceva bun pentru amandoi. Nu obisnuia sa se gandeasca prea mult pentru el, mai mult ii punea pe altii deasupra lui.

-Aaa...meritai o viata mai buna.Meritai tot ce iti doreai.Spun privind tot timpul pe pereti sau in podea.Oriunde dar in ochii lui nu.Vorbeam serios si nu minteam cu ce ai spuneam doar lasam cateva detalii pe langa.

Stramb din gura cand il aud si-mi dau ochii peste cap. Stiam ca nu zice tot.
-Daniel! Zi tot ce ai in gand, nu numai jumatate! Zic serios. Il cunosteam prea bine pentru a nu sti cand minte, sau ascunde cate ceva.

-Ei bine...stii ca tot timpul am fost de parere ca puteai fi cu cineva mai bun.Cineva care te putea scapa de saracie...Nu un gunoi cu nimic inafara de un aparat foto si un motan ca mine.Spun serios.Nu imi plangeam de mila.Nu obisnuiam sa fac asta.Doar spuneam ce imi trecea prin cap.

Raman perplex cand te aud. Nu am stiut niciodata ca gandeai astfel. Iti mai trag un capac si apoi te imbratisez strans.
-Dani, nu-mi pasa daca esti sarac sau bogat, eu te iubesc pe tine si in niciun caz ce detii. Daca vroiam pe cineva mai bogat cautam, dar nu mi-a pasat niciodata. Pentru mine a fost important sa fii langa mine.

Am icnit putin cand ma lovit apoi lam imbratiat strans.Nu am simtit niciodata ca il iubesc mai mult ca acum.Era chiar aiurea pentru mine daca erai materialist...Mormai eu strangadul tandru langa mine.

Surad cand il aud. Chiar ar fi fost naspa sa fiu materialist, dar cum am trait in orfelinat, nu era posibil sa fiu asa. Il sarut scurt pe buze, zambind apoi.
-Idiotule. De ce nu mi-ai zis mai demult ca gandesti asa?

-Pentru ca tu mai ajutat enorm.Miai oferit un loc unde sa stau...mai ajutat o perioada si sami caut de lucru.Cum as fi putut sa iti zic asta?Intreb privindul adanc in ochi in timp ce il strangeam din nou langa mine pentru al imbratisa.

-Daca mi-ai fi zis mai devreme te-as fi lamurit mai repede ca nu-mi pasa ca ai bani, iar asa ai fi avut incredere in mine si nu s-ar fi intamplat acel accident. Zic oftand, imbratisandu-l strans

-Da stiu.Si probabil nu am fi ajuns...aici.Orice ar fi acest loc.Spun dandui din nou drumul si incepand sa ma plimb prin camera in care mam trezit si privind la tot.-Un televizor...sa vedem.Spun pornind TV-ul ce avea pe toate canalele difuzat un singur post..local din cate puteam observa.-Destinny?

Il privesc cand se foia prin camera, apoi ma apropii de el, privind televizorul.
-Deci suntem intr-un loc numit Destinny. Hmmm... genial ce pot zice. Zic dandu-mi ochii peste cap.

-Mda...Ma intorc brusc catre Jesse si il privec cu cea mai serioasa expresie din dotare.-Jesse...ardemi o palma! Cat poti de tare.Spun serios.

Ridic o spranceana cand il, apoi ridic din umeri. Inca ma enerva faptul ca nu avuse incredere in mine, dar nu trebuia sa zica asta.
-Nu uita ca tu mi-ai cerut-o! Zic serios si ii lipesc una pe obraz, plina de nervii facuti de el. Stiam ca i se va inrosi obrazul, intr-o minunata forma de palma.

Aproape am urlat de durere dar in ultiml moment mam oprit.-Au.Spun sec si incep sami frec obrazul inrosit.-Deci suntem vii.Ma refer la corp.Dar cum se poate asta?Spun eu frecandumi absent obrazul in timp ce gandeam intens.

Chicotesc cand ii aud acel mic "au", stiind ca defapt l-a durut mai tare. Ridic din umeri la intrebarea sa si il sarut pe obraz, unde l-am lovit.
-Mai holbeaza-te la televizor, poate zice ceva. Eu ma duc sa vad daca avem mancare. Zic indreptandu-ma spre bucatarie.

-Biine iubire.Spun pe un ton dulce si ma asez pe jos in fata televizorului privindul nemiscat un timp indelungat ascultand si bagand de seama tot.Incepeam sa leg unele lucruri in mintea mea cand un ghemotoc de blana neagra imi sare in poala.-Shaddow!!!!Exclam fericti si incep sa mangai motanul.

Ma uit prin frigider, spre surprinderea mea era mancare si exact ce ne placea noua. Ce naiba e locul asta? Cand te aud ies din bucatarie, privind pisica.
-Asta cum a mai murit? Intreb dandu-mi ochii peste cap. Chiar am murit toti ce naiba. Parca nici nu s-a intamplat asta.

-Nu...nu stiu...Spun continuand sami mangai motanul.Ei cel putin am decoperit unde suntem.Spun ridicanduma in picioare si tinandul pe Shaddow in brate cu grija.

M-am apropiat de canapea, atunci cand s-a ridicat el si am sarit, pe burta, pe aceasta.
-E comfortabila. Frigiderul nostru nu a fost niciodata atat de plin! Zic chicotind.